un peste mic

era un rau de munte. era un rau batran, se scurgea de ani in matca ce si-a incropit-o prin si printre pietrele batrane. la inceput a fost doar un firicel de apa curata si plina de oratanii microscopice, nu curgea, aluneca, timid aproape, pe pietrele imbatranite de ierni geroase si veri toride. si a tot alunecat, pana cand, dupa o furtuna apriga, a inceput sa curga. si a curs in lacrimi, cu lacrimi, a tot curs, prin gaurile pietrelor, peste pamantul fara de soare, pe sub frunzele plecate din copaci. timiditatea era cu el, inca ii mai curgea pe marginile innoroiate de zapada ce murea. si au mai venit primaveri, si au mai trecut toamne, toate inmiresmate, toate pline de fivolitati. si l-au gadilat, si l-au alintat, si l-au mangaiat pana a inceput sa prinda curaj, si raul a inceput sa cutremure pamantul pana si-a creat o albie, si animalele si plantele au inceput sa se legene in balansuri lenese si tremurate ale unor ape devenite curajoase.
abia ieri iesit, azi un peste mic inoata invers. impotriva. e firav si transparent.