un vant pribeag

copaci inalti, drepti si rasfranti cu frunze sau cu ace asteapta sa-si sopteasca freamatul tomnatic.
copaci batrani, dar tineri, cu trunchiuri ingemanate petrec din frunza-n frunza un vant.
un vant vesel, un vant dornic de plimbare, dar incapabil de plimbare asteapta dornic un freamat de apus.
umbre amortite sub copaci tineri, dar batrani, ameninta cu disperare plimbarea vantului tarziu.
sus, aproape de soare, frunze verzi ce vor fi curand uscate soptesc spre cerul lin vantul saltimbalc.
protejate de copaci inalti, ascunse-n umbre necrutatoare, firele de iarba scapate de cruzimea uscaciunii refuza sa-si sopteasca gelozia.
in nemernicia lui vantul vesel sta sus si le refuza si le zambeste.
varfuri intepatoare pline de ace se apleaca duios spre crengi pline de frunze lasandu-le greoiul vant tipat.
crengi pline de frunze grele arunca-n varfuri ascutite usorul vant soptit.
si astfel se tot duce nemernicul vant, din varfuri in crengi, din crengi in varfuri, din inaltime pana-n poale, spre drumuri obosite ce asteapta sa fie maturate.

ma doare'n cot

chiar ma doare. m-am lovit in urma cateva zile si de abia acum ma doare. dar rau.

apropo de durut in cot, ati vazut vaca mov? aia de la milka, aia care e un vitel nascut degeaba, dar care ajunge la maturitate si isi da seama ca este o vaca mov care are menirea sa impinga oamenii inspre bunatate sau ceva ce tine de omenie, ceva cu sentimente mai bune si mai calde pentru un viitor plin de vaci. adica WTF????



am ajuns in momentul ala al vietii in care avem nevoie de o vaca mov care sa ne spuna sa ne comportam nu-stiu-cum? e un panou mare la TNB si mov, panoul e mov, si are legatura cu vaca mov, iar pe una dintre fatete panoul te invata ca sa iti scoti parintii la teatru, iar pe fata cealalta ca ar trebui sa ii zambesti iubitului cand intarzie. repet WTF???



si chiar ma doare cotul, am si o vanataie frumoasa acolo.

mie una marmota mi-a placut. era haioasa fraiera. si ursul era dragut, dar vaca asta ma sperie. de ce o vaca mov???? nu inteleg. de ce e nevoie de o vaca mov in viata noastra tihnita de romani?

si daca tot suntem la capitolul in care nu inteleg nimic, mai am o mare nelamurire: de ce barbatii aia cu muschi mari care trag de multe kilograme poarta slapi? nu ar trebui sa aiba si ei macar niste tenesi amarati?
pentru ca soarta s-a amuzat teribil de tare pe seama mea, am ajuns la sala de fitness. si acolo vad tot felul de oameni, mai mult barbati, mari si cu muschii umflati cum trag de fiare si sunt in slapi. DE CE????
m-am gandit sa ii intreb direct, dar sunt prea timida in jurul lor.

si tot ma doare cotul. o fi de bine?

ursoaica fuge?

"ursoaica fuge?"
cine fuge? ursoaica. ce face ursoaica? fuge. - gramatical se pare ca da.

in seara in care am ajuns la munte, taximetristul care ne cara cu tot cu bagaje pana la minunata pensiune ne-a atras atentia: "aici vine o ursoaica, fix aici, sunt niste tomberoane de gunoi, iar ea are doi pui de hranit. ar fi bine sa nu treceti pe langa bucata asta dupa lasarea noptii, daca nu va aflati in siguranta unei masini. nu e rea, dar nu se stie niciodata".

stiti cum e, cel mai cuminte urs e ala de la televizor, nici macar ala de la gradina zoologica nu e chiar atat de sfant, am patit-o eu acum cativa ani, cand ma aflam chiar langa cusca lui, ceva mult prea aproape, iar el si-a bagat laba printre gratii si si-a trecut razant de fata mea unghiile nevopsite, care la el sunt niste gheare veritabile.

prin urmare am evitat zona, in fiecare noapte luam un taxi. noapte insemnand undeva aproape de ora 10,30 seara, nu mai tarziu.

asta pana cand s-a gandit cel de sus ca n-ar strica nitica adrenalina in venele noastre obisnuite cu pacea bucurestiului, si ne-a lasat sa stam pana dupa miezul noptii la o terasa la vreo 3 km distanta de locul nostru de dormit si i-a adormit si pe toti taximetristii. lejer, in aer rece de munte, ne-am trezit ca singura posibilitate de a ajunge in patul nostru era sa mergem pe jos, fix pe langa locul de hrana al ursoaicei cu pui.

si am pornit. cu pasi mici de caprioara alergata de vanatori.

"ursoiaca fuge?"
 m-a intrebat pe un ton care incerca sa mascheze aceeasi frica care mi se scurgea si mie prin toate venele, si pe spinare si pe la genunchi.

"fuge, si inca prea repede" "merge la urs treaba aia cu facutul pe mortul?" "cred ca da. uite ce cer frumos. cate stele sunt acolo sus."

pe drum ne-a iesit in cale, nu spanul si nici omul rosu, ci un cane, bine hranit, dornic sa linga niste degete. cu gandul ca el va simti ursoaica cu mult inaintea noastra, l-am agatat pe bietul animal cu dragalasenie si vreo 20 de degete numa bune de lins si de mangaiat colti si masele hranite cu vitamine de prin cosurile de gunoi.

el cu limba, noi cu degetele, ne-am tot jucat pana am ajuns relativ aproape de casa noastra, fara ca sa fi intalnit vreo ursoaica cu pui.

asa ca, nu stiu daca ursoaica fuge, dar stiu ca eu pot sa fac 3 km in vreo 15 minute.