A Bold Bluff

era a doua noapte petrecuta in londra.

eram intr-o camera de 5 metri patrati, eu, o pisi bruneta cu unghii false de 7 cm lungime, pictate in diferite nuante de roz, un tip cu multe kilograme adunate la ceafa, un alt tip cu fata de buldog, amicul meu si o planta pe jumatate uscata.

eu din bucuresti, amicul din cluj, pisi din targoviste, ceafa din arad, buldogul din satu mare, planta din londra.

ceafa si cu buldogul se cunosteau din romania, unde intretinusera "pe o perioada buna de timp relatii umane cu amicii unui mahar din arad". ce fel de relatii umane? dupa ce am aflat raspunsul mi-am dat seama ca nu as fi vrut sa stiu. "ee, ii snopeam in bataie pe aia care nu vroiau sa faca ce zicea sefu" - mi-a explicat razand buldogul.

dupa vreo trei pahare de alcool fin de londra, buldogul a inceput sa povesteasca cum si-a incercat el norocul in palma de mallorca. "frumos tare acolo. fita maxima, nu ce ai vazut tu la bucuresti. trebuia sa imi gasesc o munca. cam muream de foame. si m-am dus intr-un club. asa fitos, ceva gen bamboo, dar mult mai stilat. muuuult. era marfa. am stat eu pana pe la un 3 dimineata, am vazut ca nu iese nimic am plecat acasa. la o saptamana mai tarziu am revenit. ce m-am gandit eu, il ochesc pe ala de pare a fi sef, tre' sa iasa cu bataie, ma bag si ii iau apararea si ma angajeaza. si m-am tot dus acolo, pana l-am nimerit pe bos, un tip tras la linie. intr-o seara, cand era mai gol localul a sosit momentul sa ii dovedesc ca are de ce sa ma angajeze, s-a certat cu unul si a iesit cu scandal. eu m-am bagat si dupa ce i-am dat lu' ala, ala de nu era bos, vreo doua scatoalce dupa cap nu s-a mai ridicat de jos. si asta a fost, m-a si angajat ala, pe post de garda personala. si am mers cu el in fiecare zi, peste tot. la un moment dat l-am insotit intr-un loc, nu stiu cum ii zice, dar beton. cu tot felul de oameni misto, cu bani multi pe ei, cu niste gagici de iti cadeau dinti fratioru', nu ai vazut in viata ta asa ceva. si erau la o masa rotunda, din aia de poker, cum vedem noi in filme. ba, da' misto. sa moara mama de nu era chiar misto. bai si era un perete mare desenat asa cu niste caini care fumau si jucau poker. misto tare. am jucat acolo vreo doua sau trei modele de poker, nu stiam ca sunt mai multe jocuri de poker. eu joc de oibicei poker online, nu prea le am pe astea cu masa, sa stau sa ii urmaresc pe astia la fata. si nu iti spun ca il vad la un moment dat pe sefu cum se apuca sa tipe. cica il trisa unul. bai nenica, si astia jucau pe bani multi, cred ca nu am vazut atat de multi bani in viata vietilor mele. sa moara mama. si nu iti spun ca unul dintre aia de era la masa scoate pistolul. io stiu sa dau cu pumnul si nu imi e frica, da' la pistoale nu ma bag, daca ajung la inchisoare. si m-am tirat nenica. m-am fofilat pe usa si dus am fost. m-a mai sunat ala dupa aia, da' eu nimic. nu vreau sa pic la inchisoare, ca e naspa."

ma doare dunarea

cam asa-i si azi.

te mai urci intr-un taxi si musiu vag imbatranit iti sopteste cat de bine era pe vremea tineretii lui. si daca nu te arati vag incantat, incepe sa-i injure pe astia de sunt acum la putere.

sau mai ai un batran la colt de bloc, care tipa si urla de i se rup bojoci la niste princhidei de se dau cu sania: "daca ar fi fost acum comunismul la putere, nu ti-ar mai fi dat ma-ta sanie. te punea la munca. 'ai dreacului cu cine v-a facut".

si daca mai ajungi la vanzatoarea tanara de la magazinul mixt din colt, degerata printre cartofi si morcovi adusi din tari straine si iti mai spune si ea vreo doua de inima albastra, de genul: "off, ca tare-i greu sa muncesti. uite asa fac in fiecare zi. vin aici si servesc toti bosorogi, care nu mai vor sa moara. m-au zapacit de cap, ca parca pe vremea lu' ne-a nicu, ar fi avut bani sa cumpere ce cumpara acum, si daca ar fi avut bani, tot nu ar fi avut ce sa cumpere, pentru ca nu era nimic."

Mariana Mihut: Ce te doare?

Leopoldina Balanuta: Ma doare Dunarea!

La un moment dat in viata intervine

Fara noduri si fara sfori.

Totul incepe cu un vis. Un vis din copilarie, un vis inocent, care nu va fi niciodata o realitate cruda. Care nu va depasi niciodata stadiul de vis. Acel vis pe care ai vrea sa il visezi la infinit, in fiecare noapte. In fiecare clipa petrecuta cu ochii inchisi, pe perna de sub capul tau.

Si exista o sansa, nedemna de a fi luata in calcul, ca acel vis sa devina realitate. O realitate simpla. Realitatea aia in care nu simti nevoia de sfori. Nu vrei sa te agati de nici o ata, nu vrei sa innozi nici un fir. Nu vrei sa te incurci in ite inutile. Tocmai pentru ca e o realitate nascuta dintr-un vis. Si nu vrei sa o innnozi, si nu vrei sa o legi, si nu vrei sa atarne. Pentru ca in momentul in care se va fi terminat revine la stadiul de vis. Redevine acel vis inocent al copilariei, acel vis pe care vrei sa il visezi in fiecare noapte, pe care vrei sa il pastrezi la infinit.

Si traiesti realiatea nascuta din vis fara nici o speranta, fara nici o dorinta pamanteana, fara nici un fel de lucru care ar putea sa o manjeasca, pentru ca a inceput din vis si ajunge in vis. Pentru ca nu are nici o sansa sa devina mai mult decat un vis, pentru ca atunci ar fi o mizerie totala.

Si te lasi rasfatata, si te lasi imbatisata si pare incredibil ca ceva real te face sa traiesti asa...

Si uneori ….

… esti doar legat.

Esti atat de prins de o viata incat nu te poti desparti pentru un vis. Nu poti sa renunti la o realitate in care traiesti pentru un vis.

Si de ce ai renunta? De ce ai face asta? Pentru ca oricum din vis te trezesti, pentru ca oricum visul se termina si nu va mai reveni. Va ramane o amintire blurata a unor lucruri care s-au intamplat inconstient in inconstienta ta. Franturi din momente ce nu pot fi definite, franjuri ale unor culori ce nu pot fi despartite, bucati din niste zambete.

Si nu o vei face, vei visa cat vei putea, te vei chinui sa nu te trezesti, dar de trezit tot te vei trezi. Tot vei apuca sa uiti ce ai visat.

Si

poate maine am sa inteleg ceva

un indian cu pana de vulpe la peruca iti lasa senzatia ca s-a apucat de calcat rufe.

am ajuns la o piesa de teatru. alt barbat, alta femeie. nu am fost inspirata deloc.

o domnisoara in rochie portocalie, oribila culoare, sustine o umbrela stupida. fostul indian imbunatatit cu accente de hipster leagana un balon cu heliu.

piesa ar trebui sa fie o chestie ce ar trebui sa se incadreze la capitolul pantomima. parerea mea e ca ar avea nevoie de multa cenzura.

zgomote si... apare superman. fostul indian-fostul hipster e acum un superman cu pantaloni calcati la dunga care nu zboara, face ceva gen balet.

un lone ranger, gen, decat, destul de trist care face niste semne.

daca actorul asta s-ar afla pe o insula pustie si ar incerca sa faca un soi de SOS cu mainile, nu cred ca ar intelege cineva ca el are nevoie sa fie salvat. si nici pe friday nu l-ar gasi. jur.

se joaca ping pong. ea e o marioneta. el e o marioneta. si mai e un sound de mingiuta de ping pong. mingiuta fuge si cade in apa, iar pe fundal se porneste titanicul.

nu imi place puric. dar la pantomima lui nu am simtit nevoia acuta de subtitrare.

si acum ea e barby girl in rusa. cu codite legate cu elastic rosu. si iar vine cowboyul care, normal, se pierde intr-un apus de soare inexistent. si artanu canta: "poate maine am sa inteleg ceva".

sa stiti ca nici aseara si azi nu am inteles ceva din piesa. poate maine am sa inteleg ceva.

fata danseaza lasciv. artanu canta: "poate maine am sa inteleg ceva".

teoretic piesa ar vrea sa spuna ceva. ce nu stiu. dar asa ma gandesc. ar trebui sa aiba la baza o idee mirifica.

el desierto. lhasa. si ei se misca haotic.

practic, piesa nu iti spune si nu iti transmite nimic.

intra in scena sonora gipsy kings.

as striga blasfemie, dar o vad pe una cum se indoaie de la mijloc de ras.

nu este o piesa de vazut. nu este o piesa care ar trebui sa existe. si nu o sa razi.

finalul l-am ratat, eram ocupata cu al doilea pahar de gin tonic.

raceala

cu pasi mici incerci sa aluneci spre o tina. cu mintea blurata de ceata grea, ce iti apasa umerii, uiti sa vezi ce e in fata ta. temator si iluzionat incerci sa eviti bucatele de apa solida menite sa te atraga spre raceala trotuarului.

iti mai indesi putin mainile in buzunare, iti tragi mai aproape de trup bucata ce ar trebui sa te fereasca.

mai faci doi pasi, si alti doi, si inca trei, si treci de ceea ce se vede. si mergi, cu privirea spre bombeurile pantofilor spalati cu noroi, si mergi. nu te opresti. nu aluneci si nu cazi. doar mergi.

si eviti masele de oameni opriti sa te priveasca.

se presupune

Si se presupune ca ajungi la 30 de ani si viata o sa te mai surprinda doar asa cat sa nu ai senzatia ca ai murit. Si se presupune ca ar fi trebuit sa fi vazut destul de multe in viata. Si se presupune ca ai citit despre acele lucruri ‘oribile’ pe care nu ai apucat sa le traiesti. Si se presupune ca esti destul de pregatit sa te comporti ca un om matur. Si se presupune ca nu prea mai ai cum sa gresesti. Si se presupune ca la 30 de ani ai capul atat de bine infiletat pe umeri incat nu o sa reusesti sa il mai pierzi.

Pe dracu!

Am 30 de ani de 9 luni, plus sau minus cateva zile. Si nu am patit nimic din ceea ce se presupune. Am senzatia ca sunt in continuare acelasi copil care avea o indatorire majora in viata: sa-si stranga toate jucariile dupa ce s-a saturat de joaca. Si in continuare fac acelasi lucru, pe care il facem si atunci: nu le strang, le las intinse pentru maine dimineata. Nu ma satur. Si vreau sa fiu sigura ca si maine dimineata le voi gasi in acelasi loc in care le-am lasat si ma asteapta sa le mai ametesc o zi.

ups, am permis.

in 1998, toamna, am dat prima data examenul pentru permis auto. l-am pierdut pe motiv ca nu ocolisem centrul imaginar, ah, si mai era si o babuta pe o trecere de pietoni pe care am ratat-o la milimetru, dar aia nu a contat prea mult.

domnisoara, va asteptam la anul.

pe 3 ianuarie 1999 m-am prezentat la 7 dimineata la lujerului sa imi incerc a doua oara norocul. am mers in linie dreapta cincizeci de metri, am cotit stanga, am cotit dreapta, din nou dreapta, linie dreapta , din nou dreapta, am mai mers nitel in linie dreapta, am oprit. politistul si-a scos cascheta, si-a aprins o tigara si mi-a zis: "domnisoara va duceti la niro, ala de dupa podul de la europa, la standul xyx, si cumparati doua baxuri de dero bonux". m-am uitat la el si l-am intrebat ceva absolut normal: "si ce fac cu ele?" "Nimic. le cumparati si le lasati acolo. felicitari, aveti permis."

ups.

fara sfori si fara noduri

era usor si era perfect. nici o sfoara si nici un nod. un timp si un spatiu bine delimitate. si era perfect. repede, simplu si fara repercusiuni. liber. pana in momentul in care tu nu ai fost cine credeam ca esti, iar eu nu am fost cea pe care o crescusem.

si s-a continuat.

nu s-a cerut. s-a dat. nu s-a luat. s-a primit. dar am facut ceea ce promisesem sa nu fac.

fara linii si fara retineri. nu mi-a mai fost frica de durere. genul de poveste care nu aduce suferinta. doar e. si asa se si termina. intr-un sentiment de bine si de caldura. fara sfarsit tragic. fara happy-end.

o poveste traita in doi, fara sfori si fara noduri.

van damme il bate pe TVR1

ca sa fie foarte clar de la inceput: anul asta e anul iepurelui. roz bonbon din plus.

aseara nu am inteles un lucru vital pentru viata mea: ce cauta in anul 2011, pe 4 ianuarie, la postul national, TVR1, jean claude van damme???????

cum este posibil ca la tvr sa se transmita in casele milioanelor de romani un film de categoria E aparut in anul 1991???

de ce?

nu mai sunt filme proaste, dar mult mai recente, ce pot fi difuzate? vrea tvr-ul sa devina un soi de protv si antena sau, de ce nu, kanal d? cum sa il dai pe van damme la televizor si pe un post care nu are reclama. il vezi asa full. ca la video.

iar in ziua urmatoare difuzezi michael clayton, film cu un oscar la purtator.

politik

ma intereseaza politica tot atat de mult cat ma intereseaza pretul unghiilor false.

pretul unghiilor false nu o sa il aflu niciodata, dar, din nefericire ptr mine, de politica ma lovesc fara sa vreau.

aseara, spre exemplu, pe una dintre cele trei antene, era un nene imbracat in tricou care il "injura" de mama focului pe base ptr ca a indraznit sa se plimbe cu elicopterul. asta fiind stirea bomba. aaa... mie mi se pare normal. e presedintele statului, cu ce ar trebui sa se plimbe, cu sareta? ok, inteleg ca trebuie sa dea un exemplu, dar mie mi se pare ca fix asta a facut. doar ptr ca e presedinte nu ar trebui sa se dea cu elicopterul? doar smurdul are voie la elicopter? sau doar meltenii prosti?

vreo 10 ore mai tarziu, respectiv de dimineata, l-am servit pe vadim la micul dejun. tipa si urla si injura de mama focului pe o tanti care incerca sa puna in aplicare o hotarare judecatoreasca de evacuare a PRMului dintr-o cladire retrocedata.

logica acestor lucruri e cam asa: presedintele nu are voie sa se plimbe cu elicopterul, un deputat are voie sa injure oamenii legii si sa refuze sa se subordoneze unei hotarari de guvern.

intr-o asemenea logica, mi se pare absolut normal ca oana zavoranu sa isi dea cu parerea despre accidentul lui huidu, mi se pare absolut normal ca pisiile alea de s-au inghesuit la TV de revelion sa fie nonstop la televizor, mi se pare absolut normal ca manelele sa ne incante trecerea intr-un an nou si mult mai pufos.

cu bujia sparg masina

bausem un ceai amestecat cu vin. la ramayana. o ceainarie cu iz de bordel situata intr-un tinut rau famat al bucurestiului.

dupa miezul noptii ne-am indreptat spre masina, geamul stanga spate era casat. disparuse un laptop. politia, mai prompta decat m-as fi asteptat, s-a uitat de doua ori la geam, ne-a intrebat ce a disparut si au mai chemat un echipaj prin statie. al doilea echipaj a sosit cu zambetul pe buze. unul dintre ei, mai inalt si nitel adus de spate din cauza ploii reci, si-a aprins o tigara si a spus:

- asta-i spart cu bujia. - s-a uitat la noi - stiti? bujia de la dacie se sparge si se scoate din ea o pietricica mica, se baga sub limba si o scuipi in geam. in nici doua secunde geamul e ferfenita. iti trebuie antrenament, abia dupa 50 de geamuri iti iese cum trebuie. ati avut ghinion. haideti la sectie sa depuneti plangere. puteti sa mergeti inainte, venim si noi, ne luam un pachet de tigari.