london baby

Nu ştiu ce impresie aveţi voi despre ţările de peste graniţele ţării noastre, dar cu siguranţă veţi fi cel puţin surprinşi. Să luam de exemplu Londra.

Londra, în nebunia ei de capitală englezească, vă va oferi una dintre cele mai mari suprize, plăcute sau neplăcute, asta ţine doar de voi, dar am să încerc să atenuez puţin din măreţia acestei surprize şi am să vă dezvălui mici secrete demne de luat în seamă.

Prin urmare în cazul în care vă bate gîndul să vă duceţi în vizită la Londra, ar fi foarte fain să nu vă faceţi boceluţa cu mîncare. Ştiu că aşa suntem toţi obişnuiţi, dar aici chiar nu e cazul. Poate că în Germania, în Franţa sau în Austria nu o să reuşiţi să vă acomodaţi cu ofera culinară (vorbim de ceea ce se află la supermarketuri) care este cu vreo 40% mai ieftină decît în ţară, şi veţi simţi lipsa unui pate de ficat de porc sau a unui vin stors din strugurii din Urlaţi, însă în Londra cu siguranţă nu le veţi duce lipsa. Adică e destul de simplu, ieşi din centrul Londrei, te urci într-un bus din ăla supraetajat, mare şi roşu, şi te îndrepţi niţel mai spre partea de vest a Londrei, pe acolo pe unde sălşluiesc tot felul de români plecaţi din ţară. În momentul în care ai ajuns acolo ai face bine să intri în primul supermarket, pe care îl vei recunoaşte de la o distanţă de o poştă pentru că seamănă izbitor de tare cu cel de la care îţi cumperi pîinea şi laptele. Buuun! Să nu te temi că va trebui să ceri o şunculiţă afumată în limba engleză, nenea tuciuriu şi cu faţă de emigrant din India ştie trei sau cinci cuvinte în româna, dar nu asta e rezolvarea problemei tale, ci din contră, faptul că pe rafturi vei găsi tot ceea ce are mai bun şi mai valoros Angstul tău sau minimarketul nonstop de la colţul blocului. Aha, adică pate Bucegi, din ficat de vită, de porc sau de raţă, normal îl vei găsi alături şi pe ăla vegetal. Şunculiţele de toate soiurile, alea româneşti, sunt şi ele acolo cu mai multă sau mai puţină grasime, după dorinţa colesterolului tău. Făina de tip 000 sau din Dobrogea, zahăr Mărgăritar sau la pungă, ulei, apă plată, apă minerală, toate produse şi etichetate în România, la preţ de lire sterline. În cazul în care eşti un nostalgic şi desertul tău preferat este Eugenia, nu te grăbi să îţi umpli geamantanul cu ea, pentru că o vei găsi şi în Londra, la o mega-super-ofertă: patru eugenii la preţ de o liră. Fasolea este şi ea tot din România. Vinul este de la Babanu de 2 litri, alb sau roşu, pînă la Busuioaca de Bohotin, Grasa de Cotnari, şi chiar şi Lacrima lui Ovidiu. Sunt toate acolo pe rafturi. Nu te teme, sunt multe supermaketuri pline de produse româneşti, vei avea de unde cumpara produse româneşti. Iaca avem şi poze, tremurate ce-i drept, dar asta pentru că ne-am emoţionat foarte tare la stivele de fasole cu cârnaţi.

Mai există o mică problemă, ţigările. Acolo la englezi, ţigările sunt scumpe, 6 sau chiar 7 lire pachetul, scump. Dar îţi oferim noi rezolvarea. Înainte să te îndrepţi spre Londra, dă un telefon la redacţie şi te punem în contact cu vreo doi-trei traficanţi de ţigări româneşti. Sunt nişte băieţi de treabă, care cumpără ţigări în România cu 10 lei pachetul şi care îţi vor vinde în Londra cu 33 de lire cartuşul, Marlboro, Kent, ce vrea plamânul tău. E drept, le vei cumpăra la un colţ de stradă dintr-un portbagaj de merţan vechi cu volan pe dreapta. Dar nu asta contează, contează mesajul de pe pachetul de ţigări: Fumatul poate sa ucidă, mesaj scris în limba română într-o fabrică de împachetat ţigări din România.

Deci mergi la Londra cu inima deschisă, aceleaşi produse româneşti te aşteaptă pe rafturi să le consumi în aerul curat englezesc.

spitale parsive

la spitalul de urgente din constanta.

era un domn. sau un om. sau un amarat. ceva. astepta sa fie vazut de un doctor. statea acolo, cumintel pe scaunul lui, de la ora 18.00. pana la 3 dimineata, cand m-am infiintat eu la urgente, nu il intrebase nici un doctor nici macar cum il cheama. statea. din cand in cand se mai ridica si incepea sa-si tarasca, la propriu, picioarele spre iesirea din spital ca sa fumeze o tigara. o fuma, ofta adanc si revenea pe scaunelul albastru din plastic. eu am parasit spitalul la 5 dimineata. el a ramas acolo.

de rest, am vazut o tanti cu geanta LV care a reusit sa intre in urgente si sa si fie tratata in 15 minute. si am mai vazut un nene cu tricou cu versace, caruia ii daduse borsul pe nas de la niste prafuri "de la un prieten", care a fost internat si tratat imediat.

e drept, amaratul din imagine avea un tatuaj: URASC FEMEILE PARSIVE. scris pe trei randuri.

inchegata-n lanturi

Inchegata-n lanturi
intinsa pe un ciment
umed si rece
se odihneste
cu capul prins intr-o menghina
cu mainile prea intinse
cu picioarele prea adunate
goala
respira aerul purificat
de igrasie si gandaci
cu firele de par adunate
in groapa sapata de un soricel
cu obrazul innegrit de o piatra
atat de usoare sunt toate

bunica moare, din nou, partea a doua.

acu' un an si ceva va povesteam cum e cu bunica mea care vrea sa moara. nu, gresesc, ea nu vrea sa moara, dar are senzatia, nu stiu de ce, ca o sa moara. nu acum, azi, maine, ci asa intr-o zi. candva. nu exista o data bine definita a nefericitului eveniment.

aici prima parte, cand am scos-o prin parbriz.

partea a doua a inceput acu' doua saptamani.

cand ma suna mama din germania sa imi spuna ca buna e bolnava rau si ca moare in scurt timp.

buuuun. avand in vedere ca de la prima poveste au trecut ceva ani si ca buna momentan are in jur de 78 de ani, m-am mai inmuiat la inima si am inceput sa ma agit.

na, nu ii doresc moartea. prin urmare m-am dus la baba sa o vad. ma astepta in patul ei, intinsa pe spate cu mainile impreunate pe piept. respira greu si apasat. s-a uitat la mine pe sub pleoape: "roxanelu, tu esti mama? ca tare nu mai vad." - “da, buna, eu sunt”.

ne-am mai povestit, ne-am mai pupat, ne-am mai amintit. cert e ca dupa doua ore, cand am plecat, baba era in capotelul ei inflorat, in picioare in bucatarie, cu culoare in obrajori si cu o voce ferma de ardeleanca afurista: “si nu mai fuma mama atat de mult, ca nu e bine, si sa te feresti de caldura, si sa bei multa apa, si sa mananci bine”.

buuuun. asta nu inseamna ca baba nu moare.

o sun pe mama, si asa ca un sentiment prevestitor ii zic: “eu nu cred ca baba moare, cred ca iar se preface." va inchipuiti cam cat de tare a urlat mama la mine. lol.

una peste alta, vine mama in tara. dupa doua zile imi spune: “mama trebuie sa ai grija, ca noi o sa fim plecati si... vezi tu cum te descurci”.

pe cat mult ma pasioneaza subiectul mortii, pe atat de tare urasc inmormantarile. imi e groaza.

revenind, azi de dimineata ma suna mama: “rox, sa-ti spun: ieri am chemat salvarea la buna." eu m-am speriat, na ca .... "si nu are nimic. i-am facut toate analizele, tot. si nu are nimic. nici cu inima, nici cu capul, nici cu tensiunea, nici cu nimic. asta nu moare, mama, asta vrea sa ne ingroape pe noi."

da, deci buna nu moare nici anul asta.

insa, dupa distractia cu salvarea, s-a suparat atat de tare pe noi, incat nu mai avem voie, adica mama, tata (care e fiul ei), fratele meu si eu, sa intram la ea in casa.

demirevelion

vama veche e in fratelli

uneori imi doresc sa ma plimb in locuri care nu imi plac.

asta s-a intamplat sambata seara. cand am iesit in fratelli. nu stiu de ce, nici nu vreau sa stiu ce a fost in capul meu de m-am dus acolo de buna voie si nesilita de nimeni. si m-am mai si cocotat pe tocuri de 15cm. etc.

pana la urma tot m-am ales cu ceva, am aflat cu ce fel de muzica se delecteaza fietele inutile din bucuresti.

nu am auzit-o pe gaga, nu l-am auzit pe eminem si nu am auzit-o nici pe rihanna.

dar au fost: haddaway - what is love. marky mark si vanilla ice.

suie paparude- pentru inimi. unde s-a dansat din volanase roz, cu tocuri subtiri si pantofi sport cu sclipici auriu si argintiu.

vama veche - vama veche -- la aceasta piesa toti, dar absolut toti, fitosii cu curele dolce and gabbana, toate pisiile cu pantofi louboutin si cu genti LV, cei cu ochelari de soare cu sclipici si chiar si bosorogii cu trabuc s-au ridicat in picioare si au inceput sa dea din manute. nu stiau chiar toti toate versurile, dar la referen, dj-ul oprea muzica iar fitele urlau: vama vecheeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee.

na, stupid me, ce pot sa zic. dar va pot spune ca am inteles de ce la mese se consuma o sampanie cu un nume de dom, venita in sticle de 3 litrii. era vag roze.

in alta ordine de idei, am gasit pretextele pentru care o tanara domnisoara adora sa citeasca o anumita revista lucioasa in format A5:

Iubesc numarul de septembrie pentru ca:
- am avut onoarea sa scriu cele patru pagini despre cea mai misto vedeta a prezentului: Lady Gaga
- m-a facut sa revad Requiem for a Dream si sa suspin inca o data la momentul de final in care Jared Leto se strange in pozitia fetusului
- am aflat ca sangvin nu este doar un temperament psihologic, ci si o surpriza masculina care creste intr-un minut cat altele in zece
- m-a facut sa visez cu ochii deschisi la ziua in care voi avea in garderoba mea haine de pe catwalkurile internationale
- m-a determinat sa-mi cumpar o culoare noua si intensa de ruj doar pentru a-i lasa iubitului meu, pe ceasca de cafea, amintirea subtila a trecerii mele

mori!

aseara a fost asa:

o tiganca cu maiou alb, colorat de transpiratie, se sprijinea de un gardulet. spargea seminte. era de inaltime medie, cu un par slinos prins cu o clama verzuliu strident. scuipa constant coji de seminte de floarea soarelui. din cand in cand se mai uita la cer.

din spatele meu se aud niste pasi grabiti, imediat ma depaseste o alta tiganca cu un plod in brate. era in fusta scurta, acelasi alb galbui, cu papuci de plastic si cu parul desfacut. plodul era lipit de pieptul ei. nu mi-am dat seama daca era in timpul mesei. dar nici nu mi-as fi dorit sa stiu.

tiganca cu plodul: "faaaaaaaaa, sa ma omoare unu'."

tiganca cu seminte: "sa mori tu!"

parbriz ud

si in londra se spala parbrize. nu sunt tigani, dar sunt indieni, din india, nu din vestul salbatic.

alb negru - semnat Ovidiu Huiban

trei nori se sapanzurau

era un cer deschis. deschis, strapuns si strabatut de raze. raze galbene si stralucitoare pregatite sa devina ramuri. ramuri negre si noroioase asteptand sa fie legate. legate strans cu o funie impletita de ursitoare. ursitoare rele adunate in jurul unui foc pentru descantece si blesteme. blesteme innodate in funii groase. groase erau funiile ce respirau blesteme. blesteme dulci rostite pe soptite de ursitoare. ursitoare suparate ca nu fusesera legate. legate strans pentru o eternitate de ramuri. ramuri verzi, crude, abia nascute, pregatite sa devina raze. Raze aurii si fericite nascute sa strapunga cerul deschis.

amenda cu porumbel

am luat amenda. de la controlori. n-aveam bilet.

de obicei nu am bilet si nici card din ala smecher pentru transportul in comun.

dar de dimineata au reusit sa ma prinda. pentru ca nu am stat sa ii urmaresc. eram preocupata cu un pui de porumbel.

inainte sa ma urc in tramvai, am vazut pe strada, langa usa unui bloc, un pui de porumbel, nu foarte mic, dar nici foarte mare. statea zgribulit si speriat. si il picura apa de la un balcon ce fusese spalat de proprietar. si mi s-a facut mila. si l-am luat. ca sa il aduc la redactie, macar sa stea linistit si sa nu il manance una dintre cele cinci mii cinci sute de pisici din cartierul meu.

si cu el prins in causul mainilor m-am urcat in tramvai. la statia nr doi vine un nene si imi arata o legitimatie si imi cere sa ii arat si eu un bilet. am zambit, i-am aratat porumbelul si i-am spus ca nu am. "nici card?"- "nici card nu am". am coborat amandoi cu tot cu porumbel la prima.

"de ce nu aveti bilet domnisoara?" si i-am spus povestea porumbelului, insistand destul de mult pe latura mea materna ce fusese trezita din amorteala de micuta vietate din mainile mele, care tremura vizibil.

"vreau si eu buletinul dvs."

i-am intins porumbelul: "ai grija sa nu scape, te rog" l-a tinut cumintel, pana am scos buletinul. mi-a returnat porumbelul si mi-a completat amenda: "50 de lei pana sambata, la orice chiosc de bilete. v-am facut un favor ca aveti inima buna. sa aveti grija de porumbel".

si am plecat.

porumbelul si-a luat zborul.

omul cu scaun la cap.

30 iunie 2010. romania, tera.