Mă numesc Roxana Șteblea și cică trăiesc în Strasbourg sau, mă rog, cel puțin le respir aerul francezilor. M-am născut în Sectorul Agricol Ilfov, pe o stradă micuță, într-o casă micuță, unde citeam la lumina de la focul de la aragazul Metalica cumpărat de mama, dar cel mai des visam că sunt la o paradă de 1 Mai.
Ca să îmi înțelegeți mai bine visul, vă spun că am fost făcută pionier în curtea închisorii Doftana, după ce vizitasem celula în care a fost închis tovarășul Nicolae Ceaușescu.
cel mai bine e sa dati click aici.
le multumesc prietenilor de la kamikaze. fara ei ramaneam fara celebritate.
O amica de-a mea, Serana Dragomir, a murit. Avea 22 de ani. Am cunoscut-o in Control. Am baut de trei ori cu ea. M-am amuzat cu ea. Era o tipa vesela si, chiar daca suna a cliseu, plina de viata. Era interesata sa traiasca. Nu pot sa spun ca am cunoscut-o bine. Dar m-am simtit bine cu ea.
Dumenezeu sa o odihneasca in pace!
Sincer,
Intotdeauna am gandit asa. Intotdeauna mi-am pus intrebarea: daca mor, mor impacata?. Si pana acum raspunsul a fost afirmativ de fiecare data.
Nu ma intelegeti gresit, nu vreau sa mor, imi place sa respir, dar moartea se intampla.
Si nu vreau sa ma prinda nepregatita. Vreau sa mor impacata cu gandul ca am trait si am fost fericita, si am plans, si am suferit, si m-a durut, si am ras, si m-am bucurat, si m-am indragostit. Da, si le-am facut pe toate astea. Mai sunt lucruri pe lista, dar pana azi e bine, sunt impacata.
colegii de la Agentia de implinit dorinte m-au rugat sa transmit condoleantele de rigoare. nu am stiut niciodata ce sa spun in situatii de genul asta. ma inteleg cu moartea, dar nu si cu mortii. eu cred in Dumnezeu. si mai cred in ceea ce imi spunea mamaia: "omul ramane cu tine oricat vei dori tu sa fie cu tine. indiferent unde e sau in ce lume."
