aruncata in marea involburata

aruncata in marea involburata
ma lupt cu valuri sparte
ma leg de stanci faramitate
ma scufund in apa clara

ies la suprafata nervosa
sa gust din aerul plin de acid
mai iau o gura de apa
si iar alunec spre nisip
il simt la picioare
il ating si ma ridic
lovesc in stanga si in dreapta
claritatea nisipoasa
revad un cer gri si suparat

ma intorc obosita

de asta data nisipul
se infasoara pe trupul meu
ma primeste si-mi promite
ma poate gazdui o vesnicie
incerc sa-l refuz
si sa ajung
la aerul atat de cunoscut
dar el nu ma lasa
se tine de mine si imi promite
vrea sa ma pastreze
sclava lui imi da sa beau
din sarea ce o intregeste

ma las langa el
si-l las sa ma intinda

si ma acopera
sunt obosita
cuminte
cu ochii inchisi
il ascult cum incepe
sa-mi cante
in cuvinte nerostite
pline de silabe necunoscute
e liniste

oras

Tavalita in fanul inmiresmat
Goala m-as intinde
Razele sa ma incalzeasca
Viata sa ma cuprinda
vantul sa imi fie muzica
ce imi alina urechile
asurzite de fiorosul oras

ghinion sau coincidenta?

in patru luni de zile pentru a treia oara imi gasesc oglinda rupta la masina. lateral stanga.


nu stiu daca sa imi smulg parul din cap fir cu fir sau sa pun tiganii pe nenorocit.

la mine acasa, pe strada pe care locuiesc cumva paralela cu grivita.

NU EXISTA PARCARE. deci fiecare parcheaza cum ii vine lui mai bine.

acu patru luni sau asa ceva, parchez masina pe un colt. dimineata stergatoarele ridicate, iar unul dintre ele cumva indoit. stupida si isterica ma duc la administrator, aflu cine "parcheaza in mod regulat" acolo si ma duc la idiot sa aflu daca el are contract pe locul de parcare ori ba. mentionez: pe casa langa care am parcat se afla doua afise plastifiate cu un P intr-un cerc.

firma mica de garsoniera, pe hol inghesuita secretara, in garsoniera grasul. "ce domnisoara? N-ati vazut ca e parcare particulara?" "Aveti contract cu primaria?" "Da' la ce imi trebuie? eu acolo parchez, e parcarea mea!"

e o strada!!!!!!!!!

il invit sa se scoboare sa imi arate unde scrie ca e parcarea lui. se scoboara. jos pune degetul pe hartia plastifiata: "Nu stii sa citesti domnisoara?"

"Ba da, dar eu vreau sa vad contractul, ca daca nu exista contract nici cu primaria, nici cu proprietarul, nu e parcarea dvs."

s-a mai uitat de doua ori la mine si cu un zambet de tigan imputit imi spune: "daca vrei sa o parchezi, poti sa o parchezi, dar sa nu te miri daca o sa imi scape ceva de la etaj peste masina ta."

m-am uitat la gargarita. ma uit la masina lui: hiundai santa fe, alb, cu numere de lizing. ma uit la idiot. "la mine un parbriz ajunge la vreo 200 de euro, hai 300, capota se indreapta la tinichigiu, plafonul se repara sau se schimba, hai sa zic 500 de euro. la tine: un far sare de o mie de euro, sa nu mai zic de parbriz, iar daca ai si parbriz si luneta, cred ca esti fericit."

" da' ce afurisita esti!"

ma urc in masina si plec.

aseara am parcat tot acolo. nu am gasit un alt loc liber. de dimineata: stergatoarele ridicate si oglinda rupta.


nu imi permit sa vb urat, va las pe voi sa va imaginati toate injuraturile.

na, pe scurt aici traim. cu ei.

v-am spus ca plec?

cap ou pas cap?

fiind o femeie stupida, blonda cu ochi verzi, plec din tara.

ma mut.

de azi in doua saptamani o sa scriu un text din prima mea casa din franta. strasbourg, mai exact.

de ce plec? sunt cel putin o mie cinci sute de motive.

neoficial, nu stiu.

oficial, vreau sa incep o viata noua.

decizia am luat-o stupid pe 26 decembrie 2009. jan ion m-a intrebat: si ce faci la anul? am raspuns stupid: ma mut in franta.

si gata.

si am vandut gargarita, da, cu banii o sa imi platesc primele trei luni de chirie.

si mai am ceva bani cat sa ma intretin o luna jumatate.

si repet, sunt stupida. nu ma duc la nimic bine stabilit si bine antamat.

nu sunt genul de idioata sa ma duc dupa un barbat.

doar plec.

cu cinci rochii de vara, cu trei perechi de sandale, doua perechi de cizme, doua perechi de blugi, vreo zece bluze, doua camasi furate de la fratele meu, cinci kilograme de bijuterii, un rucsac plin de cosmetice, un certificat de nastere, un buletin, un permis, un pasaport.

plec.

ah, mai iau cu mine trei carti: una in franceza, un ghid de conversatie si nunta in cer de eliade. si un semn de carte primit de la my precious, auriu, cumparat de ea din paris.

si mai am 5 euro special pentru prima cafea.


alors, cap ou pas cap?

sub amintiri stau morminte.

un amic mi-a aratat curtea copilariei lui. verde si colorata, cu mere rosii prinse de crengi.


a trecut ceva timp de cand mi-am revazut batatura copilariei.

nu m-am gandit atunci prea mult la asta. am fost mult prea entuziasmata de placerea de a calca din nou praful batatorit in copilarie. a fost destul de greu sa suport greutatea daramaturilor.




mi-a fost foarte complicat sa intru in cimitir si sa aprind o lumanare la mormintele bunicilor mei. maia si taiu. mi-a placut sa adun buruienile ce ii acopereau. si sa simt pe piele noroioul uscat de deasupra lor.





curtea copilariei mele era la fel. ba chiar mai frumoasa, pentru ca era a mea. cu staul pentru oi, cu cotet pentru gaini, gaste, rate, curci, cu cotet pentru porci, cu vie multa si deasa plina de ganganii si tantari.






caruta proptita in curtea din spate, calul negru care fornaia rasfatat de fiecare data cand ii aduceam un mar sau un morcov.

maturile din bete uscate care alungau tot praful. mustele fericite sa se plimbe printre vasele din lighean.




matele tolanite printre flori. tipete de copii.

bazinul cu apa plin de broscute mici si verzi.


si acum.....

daramaturi si morminte.