la umbra unui sfinx

Intr-o cascada tipatoare
Te-ai imbaiat in puritate
Tematoare cu fata spre trecut
Mergand incrucisat
Spre viitorul sumbru te-ai indreptat
Si nu esti tu cea care
Soarele o lumineaza
Amortita de dorinta unei morti
Te-ai asezat in fund
Langa un sfinx
De la viata retrezit
Si l-ai imbratisat
Si l-ai lasat
Trupul sa ti-l farame
Sa se hraneasca cu al tau sange
Ce prin vene acum ii curge
Din el privesti lumea ce te-a distrus
Si bucuroasa esti
Cand iti lipseste
Dulcele suras

today I am Godzilla

aseara am baut o cafea turceasca intr-un loc cu motive egiptene si cu muzica arabeasca.

scaunele din bete erau invelite in pernute imbacsite de praf, mesele cu platforma din geam tresareau la fiecare atingere, aerul era galbui si gros. cei care stateau la mese fie sorbeau din sticle de bere, fie sorbeau din narghilea.

langa masa noastra era un tip cu fata de european, dar cu voce de arab. fuma narghilea. chelnerul nostru, sa tot fi avut vreo 47 de ani, uscat, cu o pereche de blugi stransa peste un pulover alb: "cum va simtiti fetelor? daca vreti cafea sa stiti ca e cam tare. poate mai bine luati o gura de vin sau o bere..." cafea si cico. a disparut in aerul gros.

am incercat, pe cat posibil, sa ne izolam. am incercat sa ignoram ceea ce se intampla in jurul nostru. sa ignoram parfumurile ieftine amestecate cu parfum de tutun, am incercat sa ignoram fetele triste sau dornice de o aventura platita.

la prima gura de cafea chelnerul reapare. cu mainile la spate se apleaca si ca si, cum ar fi dorit sa ne impartaseasca un secret, ne spune: "azi sunt godzilla". si pleaca.

intrerupte dintr-o discutie aprinsa pe tema hotilor nenorociti, ne-am uitat mirate la spatele lui. l-am privit din nou. mai atent. am inceput sa-i urmarim miscarile.

mergea din masa in masa. se oprea la fiecare masa pentru a lasa doua cuvinte. se oprea la bar si sorbea dintr-un pahar. si iar pornea spre o masa. uscaciunea lui a devenit osoasa. am inceput sa ii observam oasele prin puloverul alb. pometii erau duri si arsi de soare. parul gri tern cadea neglijent pe frunte. degetele mainii stangi numarau margele. ochii negri cantareau fiecare client in parte.

la cinci minute dupa ce aducea comanda la o masa, mesenii se transformau. incepeau sa emane o sexualitate osandita. incepeau sa isi caute un partener. incepeau sa se miroasa si sa se pipaie. sanii dispareau in palme aspre. prohaburile deveneau neincapatoare. buzele respirau aer fiert. tevile narghilelelor se impleteau in jurul lor, sugrumand dorintele.

a revenit la masa noastra. "e totul in regula?"

fara sa ridicam ochii spre el am soptit un da. "stiti ma bucur sa va vad. daca am doua mese ca a dvs. pe zi sunt un om fericit. in rest sunt obosit. m-am saturat de dihorii astia care nu stiu sa traiasca. daca mai aveti nevoie de ceva... nu ezitati."

mi-am mai aprins o tigara. de data asta am tras cu putere din ea si am privit din nou spre spatele lui strapuns de data aceasta de mii de oase. dupa cinci secunde petrecute in spatele barului a revenit cu un gratar negru plin de taciuni. jarul gri perlat fugea usor de pe carbunii incinsi. rosul ars si fierbinte raspandea in jurul lui raceala. lasa cate un carbune la fiecare narghilea. luand, in schimbul lui, cate o bucata de carbune negru, rece si plin de caldura.

"va mai trebuie ceva? orice... va aduc..."

am cerut nota. a sters zambetul: "da' de ce? eu sunt Godzilla. la noapte cand o sa puneti capul pe perna sa va ganditi la mine."

depresia duce la droguri

duminica mi-au furat geanta, la carFUR. normal ca sunt genul acela de femeie stupida care are in geanta tot: telefon mobil, castile de la telefonul mobil, permisul, buletinul, asigurarea de la masina, talonul de la masina, o oja, un deodorant, un parfum, vreo trei rujuri, doua lipstickuri, un pix, un carnetel, vreo 1200 de lei, carduri. na, cam tot ce are nevoie o femeie. basca, geanta era un fendi original, din colectia veche, adevarat.

cum s-a intamplat? eram la casa, am platit, am bagat cumparaturile, am lasat nitel geanta pe tejghea, m-am rasucit de doua ori, m-am dat peste cap de trei ori si nu am mai avut geanta.

da, nu sunt atat de stupida incat sa nu ma gandesc la camerele de filmat. a venit baiatul de la paza: Nu se vede nimic. NIMIC. casa e intr-un punct mort si nu se vede nimic pe film. "STITI PE NOI NU NE PREA INTERESEAZA CE SE INTAMPLA LA CASA, IDEEA E CA SA NU SE FURE DIN MAGAZIN."

criza de nervi, depresie crunta, bagat si scos, plansete si bocete, dorinta crunta de a pleca pe un alt taram mult mai frumos si mai curat, eventual plin de zane si spiridusi si de praf magic.

si ca tot a venit vorba de praf magic, praful magic se poate cumpara de la un weed shop cu vreo 50 de lei.

miercuri noapte am cumparat droguri legale. nu, nu le folosesc, normal ca stiu ca dauneaza grav sanatatii, normal ca stiu ca mai bine fumez o iarba parfumata cu ilegalitate, decat aceste chesti stupide numite simplu ierburi etnobotanice. am facut-o pentru binele sociatati. aici si cu filmulet.

era o vreme

era o vreme cand aveam bani. prea multi bani pentru gustul meu. nu traim dar nici nu muream. era o vreme in care toti acei bani nu imi aduceau nimic. era o vreme in care nu muream si nu traiam.

a venit o vreme in care nu am nici un ban. a venit o vreme in care traiesc si mor constant. mor si traiesc. a venit o vreme in care lipsa banilor mi-a adus viata si moartea in acelasi timp.

va veni o vreme in care voi accepta lipsa banilor. va veni o vreme in care voi alege eu, eu o voi alege, lipsa banilor. atunci am sa prefer sa mor si sa traiesc, am sa prefer sa traiesc si sa mor.

na, atat.

zatoichi

am revazut aseara un film, zatoichi.
trebuie sa il vedeti/revedeti.

tot saptamana asta mi-am amintit de spring, summer, fall, winter... and spring.
un alt film genial.

povesti diferite, stari diferite, linisti diferite, frici diferite, sange diferit, aceeasi moarte.

de vreo doua luni sunt amenintata cu un film. n-am apucat sa il vad. recunosc, nici nu ma chinui sa il vad. din momentul in care am aflat ce subiect are, ma tot chinui. si ma framant. din acest simplu motiv nici nu ma agit sa il caut si sa il vad. imi este frica ca o sa il stric, imi este frica ca nu o sa apuc sa il asimilez asa cum trebuie.

este un film japonez.

e o camera mare gri tern, trista si plina de corporatisti asezati la birouri. in fata fiecarui birou e cate un om, care povesteste lucruri. si corporatistul noteaza. si dispare intr-o camera. si dupa un timp si omul dispare. omul respectiv este mort. si-a incheiat socotelile pe pamant si a ajuns in acest loc unde este nevoit sa isi aleaga o amintire. el povesteste acea amintire pana in cel mai mic detaliu coroporatistului, care duce povestea intr-o sala unde este facut un film din acea amintire. apoi omul este invitat in propria lui sala de cinematograf unde ruleaza amintirea. smecheria e... ca pentru o eternitate omul va retrai la infinit acea amintire.

si ma chinui: oare eu ce amintire as vrea sa pastrez pentru o eternitate?

ma sperie ideea de eternitate, ma sperie ideea ca as putea pastra o singura amintire. pe care o aleg? care e cea buna?

wc casa di David

una dinte cele mai normale si triste bude pe care le-am vazut in ultima vreme este cea de la casa didavid.

printr-o nu stiu care imprejurare am ajuns acolo ca sa mananc. doua tentacule de caracatita bine hranita, lungi de vreo 30 de cm si groase de doi,la gratar si paste cu ciuperci din alea speciale, de sunt gasite numai de porci, trufe. n-am inteles eu prea multe din aceste doua feluri de mancare, cu atat mai mult cu cat am platit vreo 150 de lei. ah, sa nu uit, am mai baut si o apa plata, gen, decat.



asta se intampla pe la sfarsitul verii.




buda e degeaba. si mama acasa o are mai frumoasa. macar la mama mai gasesc o crema de maini, o masina de spalat, un prosop in dungi asezat neorodonat, etc.

cum sa-ti futi viata

Intinsa peste mii de cioburi
Te lasi in lumea viselor
Adormi imbratisata-n sange
Sperand o viata in intuneric
Ai asteptat mereu
Ca luna sa uite sa se mai ridice

Uimita i-ai privit pe toti
Crezand amarnica jignire
Ce era adusa de o floare-n vesnicie
Nu puteai sa fii un scut
Pentru o viata
Aveai un gand ciudat
De oferit celor ce doreau
Sa uite ca viata i-a zamislit

Nu esti tu aceea
ce se ascunde sub fericire
Intr-o cutie te-ai inchis
Si ai reusit sa minti
Un adevar in aur scris

Aflata-n alta lume
Ranile s-au redeschis
Si-ti lasi sufletul sa planga
Ei nu mai sunt
Dupa geamul innegrit

in sila

Latratul ce se aude
Nu te poate deranja
Catelul ce-si doreste
Atentia sa-ti atraga
Nu vrea decat
De existenta ta
Sa se poata bucura
In ploaie sau vant
El te asteapta
In fiecare zi
Dorindu-si
O privire
Spre el
In sila
Sa arunci.

avem o suveica, ce facem cu ea?

Sa iei suveica cu tine. Nu pleci fara suveica!

Razboiul din camera din fata. Acolo isi petrecea bunica cea mai mare parte a timpului. Tesea necontenit, fire colorate de lana toarsa, le aduna si le impletea rasucite in suveica. Si o baga printre itele razboiului, si o scotea dintre ele, cu usurinta si indemanare.

Sa o iei cu tine. Poti sa ma ajuti sa ii implinesc dorinta bunicii...

Tremuram de bucurie cand o vedeam. Ma asezam timid pe prag si cu obrajii proptiti in manute, incercam sa numar drumurile suveicii printre ite. Mereu ma luam cu gandul si uitam sa mai numar, si o luam de la inceput, pentru a ma pierde iar cu gandul printre itele lungi si dese.

Bunia si-a dorit sa plimbe suveica prin lume. Lumea sa o vada pe ea si ea sa vada lumea.

Cu mîini arse de soare, cu degete uscate de ani aspri, cu piele tabacita de vremuri bune si rele, cu unghii taiate scurt de foarfeca ascutita pe piatra, apuca suveica si o umplea cu lana. Si o rasucea, si o invartea, si o rasucea, si o invartea pana apuca sa termine trei ghemuri.

Mi-a spus ca suveica ar putea sa arate lumii cat e ea de harnica si de priceputa. Si ca ea ar putea sa vada cat de harnăcă şi priceputa e lumea...

Avea fasii de material ingalbenit pe care se decolorau diverse harti ale lumii. Le tinea in lada, langa suveica. Le mai scotea din timp in timp, cand avea nevoie sa-si proiecteze urmatorul plan pentru razboi. Si pornea la razboi.

Suveica a pornit din Fagaras. Tu o vei duce mai departe…

cam asa a inceput. restul aici, radu e pe drum.