cuvantul de baza e "NU"

Deci, avem trei chestii foarte clare, sunt femeie, am carnet si nu stiu sa conduc.

Si gata.

Dar, NU.

Atat practic, cat si teoretic am carnet de zece ani. Adica, taman ce mi-am tras in decembrie anul trecut carnet din ala nou plin de blesteme si cipuri extratereste. Designul e interesant.

Pe strazile din Bucuresti, multumita Gargaritei mele, ma descurc senzational. Ajung rapid oriunde, ma strecor cu bestialitate pe langa monstri mancatori de benzina sau motorina. Nu am lovit pe nimeni, nu m-a lovit nimeni, basca am impresionat vreo trei barbati cu aptitudinile mele de soferita.

Concluzia: conduc bine.

Dar, NU.

Am fost iesita din Bucuresti, dupa care am iesit si din tara, si m-am trezit pe o autobanda din Austria, care ocolea Viena, la volanul Gargaritei.

Oamenii aia, ca e dovedit stiintific: sunt oamnei, conduc altfel.
Prima banda full, frumos aranjati, in sir indian, mergeau cu 90 km/h. Nici mai mult nici mai putin. Din cand in cand mai depasea un baiat, dupa care revenea in sirul indian, revenind la cei 90 km/h.

Era liniste. Nu forja nimeni. Nu claxona nimeni. Liniste si pace. Nu gesticula nimeni. Nu te orbea nimeni cu flashuri.

Si mergeai. Tot inainte. Fara nici un fel de grija. Daca aveai pilot automat erai fericit. Daca erai ca mine erai transpirat, incordat si vizibil derutat.

Dupa vreo trei ore, m-a dat jos si a condus el. "Esti sudista. NU stii sa conduci!"

Si azi dimineata in cinci metri, un seat a claxonat cinci minute, un opel a dat flashuri, o dacie a luat-o pe contrasens, un golf a coborat geamul si a tipat la un 4X4 ca se misca ca un idiot.

deci, NU!

soarele care opreste timpul

Stii cum e soarele de duminica dimineata? Asa cum nu e nici un soare in nici o alta dimineata.

Lunea e fercirea trecuta. Incepi o noua saptamana si esti bucuros ca un fraier. Nu stii ce se va intampla. Si dai din codita.
Marti e ok. Daca ai norocul sa prinzi o piesa vesela la radio sau sa prinzi o veste care sa te faca sa zambesti e ok. Mergi inainte. Mai ai o urma de zambet.
Miercuri te agiti. Simti un soi de oboseala, simti un soi de sfarseala. Tragi un oftat, te ridici din pat si ai ratat razele diminetii. Deja colturile buzelor tind sa se lase.
Joi te-ai trezit mult prea tarziu ca sa mai stii ceva. Blank.
Vineri dimineata nu il observi pentru ca te gandesti la weekend. Cine mai are timp sa traga cu ochiul pe fereastra.
Sambata lenevesti sub plapuma.

Duminica timpul se opreste. Incepi sa le simti timp pe piele, cum aluneca spre sus. Le simti pe fata si apoi il simti cu totul. E in jurul tau te incalzeste. E soarele ala perfect. Iti deseneaza pe pleoape o multime de culori luminate, care se rotesc si formeaza flori sau frunze sau rozete. Si tu aluneci intre ele. E dimineata in care nu conteaza nici o secunda. E momentul in care te rasucesti spre el, ca sa il prinzi mai bine. Si zambesti ca prostul la el. Si in geamul deschis el e mai fierbinte.

va pisati pe margaritare

de fapt nu sunt margaritare, sunt niste cioburi din sticla colorata, care arata bine.

deci, te duci la buda sa te eliberezi de presiune, sa scoti berea pe care tocmai ai consumat-o, ca sa ai unde sa mai bagi lichidul din alte cinci sticle.




nu trebuie sa te sperii si sa iesi cu chilotii in vine. si nici nu te obosi sa cauti o buda normala. cristalele vor da o lumina mult mai antrenanta pipiului tau. il vei vedea intr-un fel inexplicabil.

ideea e ca lumina din aceste margaritare va influenta pozitiv urina ta, transformand-o in ceva valoros.



totul se pretrece intr-un bar ce se va deschide ziele astea pe Selari, nr. nu stiu care, guiness.
trebuie sa recunosc ca nu am ajuns acolo, dar a fost amicu' florian, caruia ii multumesc de poze.




el nu a fost la femei, dar voi ajunge eu, pentru ca sunt curioasa daca la femei sunt cristele swarovki.

betivi handicapati in ploaie

ploua usor aseara. lumea statea sub umbrela sau incerca sa alerge de sub picaturi.

in colt la Capsa o masina de politie parcase neregulamentar.

- de ce bei pe strada?

se aude vocea unui politist. langa el mai era o doamna politist cu coada de cal si cu bereta in mana. mai era si un jandarm sictirit cu mainile in buzunar. In mijlocul lor un betiv.
- h a ha ha ha - radea ca un handicapat.

politistul extrem de calm, tinea in mana o sticla de plastic de doi litri pe jumatate plina cu un lichid ce semana a ulei rancezit.

- ma, tu nu stii ca nu ai voie sa bei pe strada?
- ha h a ha ha ha - rasul handicapat continua

politistul mai ridica o data sticla

- sa stii ca o confisc
- ha h a ha ha h a ha ha ha. Auzi sefu' ha ha ha h a h a. da' daca o bag in rucsac mi-o mai iei? ha ha ha h a h a ha




*spatiile dintre "h" si "a" nu se datoreaza placerii mele de a tasta space. Omul chiar facea pauze intre "h" si "a".

Am trecut prin Maciuca

A trebuit sa dau o tura, din obligatie, prin tara oltenilor, numita simplu Oltenia. Am evitat Rm. Valcea si am facut stanga spre Tg Jiu. Undeva inainte de Tg Jiu exista satul Alimpesti, de care aveam noi nevoie. Si am mers. Si am mers. Si soarele zambea frumos in parbrizul Gargaritei. Si era hai. Simona vorbea in stanga, Misu dormea in spate. Privelistea nu era senzationala, dar era calduroasa. Dupa vreo doua ore de mers nu ajungeam in nici un oras care existe pe cincimea de harta pe care o printasem de pe google. Gasim o benzinarie care avea in geam o masa patrata cu fata de masa alb-galbuie pe care statea un televizor. Inainte de benzinarie un indicator ne arata: Caracal inainte.

Drumul spre Tg Jiu? Nu e aici. Dreapta la prima intersectie si tot inainte si mai faceti stanga si tot inainte si treceti dealul Berbesti si dreapta si pe sub calea ferata.

Din momentul in care am facut stanga, norii s-au adunat deasupra noastra ca-n desenele animate. Drumul relativ bun. Pana sa dam de dealul Berbesti, unde norii s-au risipit si drumul s-a stricat, am fost atentionati:




Nu, nu a facut nimeni misto de noi. Nu a vrut nimeni la Madulari, deci inainte. Urmeaza statia Maciuca!





Exista si un magazin: Complexul comercial Maciuca.




Dupa cinci ore de batut drumuri oltenesti fara sosea si pline de pietris, Gargarita mea a urcat la rangul de 4X4.


atentie: nici un ocupant al masinii nu a fost vatamat in Maciuca!

si am alergat din nou prin praf

a plecat in garaba
lasandu-ma agatata
in firele de par pierdu-te in asternuturi
a plecat cu tipete de roti
uitandu-ma pierduta
in amintirile ingropate
a plecat tacut
s-a subtilizat si a fugit
din nou o sa alerge-n praf
si m-am subtilizat si am ramas
din nou o sa revin in praf

casa eliad e pe fundul marii

Popa Nan i-o strada-nspre Hala Traian
De la Foisor pana-n Piata Vitan

Saptamana trecuta am ajuns la un concert Zoe Alecu. La club Nautilus. Pe Popa Nan.
Imediat ce am trecut de beculetele de un albastru sinistru si am avut grija sa nu ma impiedic de pragul unei usi din termopan de proasta calitate, am ajuns in anul 1985. Avem cinci ani si ma duceam cu mama si cu tata la o friptura de porc cu cartofi prajiti si salata de rosii fara telemea. Eram convinsa ca nu face nimeni misto de mine, dar tot nu imi venea sa cred. Zoe canta pe scena, vreo cativa oameni o urmareau din sala. Unii consumau vin si se unduiau, altii rontaiau friptura de porc la gratar cu cartofi prajiti si salata de rosii fara telemea. Camera e de un bleu cacaniu, de tavan sunt atarnate tot soiul de plase care teoretic ar trebui sa fie plase de pescari, practic sunt plase de muste si tantari, combinate cu ramasite de scoici. Peretii sunt plini de scoici si de desene realizate de un copil de gradinita. Desenele sunt mari. Sunt si stalpi cu alte scoici lipite cu prenadez. Scaunele…. Mesele….. Fetele de masa….. Toate sunt, cu siguranta, obiecte de colectie. Sa revenim la peretele care adaposteste scena. Aici sunt ingramadite toate obiectele de folk adunate din vechea Casa Eliad. Si acum iti dai seama ca te afli in noua Casa Eliad. Si incepi sa ai dureri de cap. Langa pestii morti, desenati pe perete in culori vii, stau amintirile. Asculti o muzica buna si admiri o oaie din ipsos vopsita in culori pale. Calutul de mare roz zambeste la o poza cu Pasarea Colibri.

Intrarea la concert:20 ron