manelistii fac pipi normal

Intru in Stefanesti, trec de padurea densa si neagra (neagra de la intuneric) si dau de trei vile facute cu copy/paste. Constructiile identice sunt luminate diferit. Prima e roz/lila, a doua verde iar a treia albastra. Locatarii sunt acei oameni care se fotografiau acum trei-patru ani la mare cu palmierii lu’ Mazare si erau incantati de spoturile colorate: galeben, verde, mov, rosu, albastru. Si, probabil, au fost atat de incantati de acele spoturi ca le-au luat acasa.

Deja simteam ca trebuie sa vad buda. Si nu din cauza de pipi.

Ajung la discoteca Cascada. Covorul rosu urca pe scara din metal argintiu, bine lustruit, care era incadrata de tot soiul de modele realizate din ghips si frumos colorate. In capatul scarii te astepta o colivie aurie pentru o pasare inexistenta, care se rotea si lumina foarte puternic.



Pe pupitrul digeiului era un manechin cu forme de femeie batut cu patratele de oglinda, dupa modelul globului de disco. Statea picior peste picior. Canapelele erau ba in culorile zebrei, ba rosii, ba negre, ba albe. Jubilam.



Trebuie sa vad buda.

Doamnelor si domnilor buda:




Nu exista tron de aur cu rubine si smaralde.


Sa mai aruncam o privire:



Ultima privire:




Nu exista chiuveta sapata in diamant.

Tristete maxima. Nimic special.

ceai de marijuana

La un ceai rece in control m-a controlat politia.

Era vineri seara, nitel dupa miezul noptii, cand s-au pornit toate luminile si s-a stins muzica. O tona de politisti si alti ofiteri imbracati in civil au inceput sa se perinde printre mese si pereti.

Venisera la pont, erau unii care pana in secunda aia se distrasera copios, ptr ca apoi sa inceapa sa arate cu degetul.

Ca sa nu se faca discriminare, la legitimat toata lumea. Nu ai buletinul la tine, nu-i problema: nume, prenume, seria si nr de buletin, numele lu’ mama si lu’ tata.

Daca aveai o fata ceva mai funky, te bucurai si de o perchezitie corporala si le puteai arata ciorapii domnilor politisti.

Toate bune si frumoase, ne-am sunat prietenii sa ii anuntam ca traim live o razie, distractia era in toi, aveai impresia ca esti la repetitiile pentru stirile de la ora 5.

Langa mine o fatuca batuta de soarta. “Actele la control.” Fata scoate portofelul, scoate buletinul si din portofel se arata o punguta de plastic cu ceva verde in ea. “aici ce e?” – vine intrebarea logica. “ceai verde” vine raspunsul ilogic.

Normal, fata avea si foitele speciale pentru prepararea ceaiului verde.

Normal, a mers la sectie sa le faca si baietilor un ceai verde.

imbecili mediocri cu aptitudini de idioti

Suntem de cacat.

Suntem niste imbecili mediocri cu aptitudini de idioti.

Am fost la Hell la Laptarie. Alaltaieri, am fost la Fratelli la Dragostea dureaza trei ani.

Nu despre teatru e vorba. Ca nu’s critic ca sa ma apuc sa zic chestii. Pe scurt: ambele piese imi plac.

Dar publicul e o discutie. Daca la Fratelli mi s-a parut o mojicie a oamenilor care insumeaza targetul acestui club, sa se fataie din minut in minut si sa desconsidere actorii si restul spectatorilor… aseara m-am enervat de-a dreptul.

Imi place teatrul. Pe vremuri, mai exact, acum o mie cinci sute de ani, pe vremea lui bunica, o piesa se desfasura intr-o incinta special amenajata, se numea teatru, oamenii aveau bun-simt si nu fosneau, nu vorbeau intre ei, nu isi luau palarii inalte, nu rontaiau covrigei sau porumb expandat (pufuleti). Erau atenti atat la ei, cat si la cei din jurul lor, dar mai ales la ce se intampla pe scena. Si toti o faceau in acelasi timp, din secunda in care gongul incepea sa sune.
Era un respect fata de niste oameni (aia dupa scena, aia care se prapadesc acum si dupa care plangeti pentru ca nu stiu ce televiziune va ofera 30 de secunde de imagini de arhiva cu regretatul , urmate de 5 minute de bocete, cosciuge inchise, cimitire si oameni suferinzi) care se strofocau pe scena pentru cei din sala.

Cum acum suntem toti cu agenda socotita la secunde, (am 30 de sec sa merg la buda, am 15 sec sa imi aprind tigara pe care trebuie sa o fumez intr-un minut si 20 de secunde, pentru ca apoi sa ma duc sa stau drept in fata computerului), amaratii de pe scena care vor sa bage in tine nitica cultura (la ora actuala nici nu mai conteaza daca e buna sau proasta, important e sa fie ceva cultura) s-au mutat din confortul teatrului in cluburi si baruri. Pe tine nu te intereseaza ce fac ei pentru ca tu sa vezi o scena in barul tau preferat, atat timp cat poti sa bei o sticla si sa fumezi un pachet. Adica, ai posibilitatea sa iti folosesti cardul-noul-cash, ai posibilitatea sa stai la masa ta preferata, ai posibilitatea de a nu te infecta cu praful adunat de scaunele incomode din salile de teatru, ai posibilitatea de a manevra, dupa bunul tau plac, niste oameni: regizori, scenaristi, coregrafi, actori, etc. Nu stiu daca intelegi, esti un soi de zeu. Daca tot ai ajuns atat de sus, cam cat de rau crezi ca o sa iti fie daca nu te pisi timp de o ora si 30 de minute? Daca tot ai dat un cocktail (cam atat e un bilet, cam cat e un cocktail la o terasa de fite, sau patru beri, na), crezi ca or sa ti-se despice venele si o sa iti tasneasca sangele daca nu te duci sa iei pitipoanca care a intarziat in fata oglinzii 2 ore jumatate? Crezi ca ei or sa i se sparga picioarele si o sa ajunga in scaunul cu rotile daca vine singura? Crezi ca telefonul tau o sa crape daca il dai pe silent?

Daca nu iti place piesa, crede-ma pe cuvant, nu o sa mori daca stai pana la sfarsit. Nu o sa te arate nimeni cu degetul daca ai rabdare sa se termine spectacolul. JUR

Fii atent:

RESPÉCT s.n. Atitudine sau sentiment de stimă, de consideraţie sau de preţuire deosebită faţă de cineva sau de ceva; deferenţă, veneraţie. ♢ Expr. A ţine (pe cineva) la (sau în) respect = a ţine pe cineva la distanţă, a nu-l lăsa să devină prea familiar. A pune (pe cineva) la respect = a impune cuiva o atitudine respectuoasă. Respectele mele, formulă respectuoasă de salut. – Din fr. respect, lat. respectus.

teatru, masline verzi si leapsa

Aseara am fost la teatru. Ma rog, de fapt am fost al fratelli unde se juca Dragostea dureaza trei ani.

Unul dintre cliseele care ma obsedeaza si pe care il urasc e ala cu foca care tine mingea pe nas/bot/gura si toata lumea aplauda foca si nu mingea.
In Dragostea dureaza trei ani Cristi Iacob a fost aplaudat la scena deschisa in momentul in care a reusit performanta sa arunce o maslina verde din gura, sa o prinda in gura, sa o arunce, din nou, din gura si sa o prinda, din nou. Senzational.

Imi plac piesele lui Cris Simion foarte mult, vi-le recomand cu caldura. Dar, e cam ciudat sa le vezi intr-un club. In acest lacas al cultului de orice fel numai de cultura nu, o dam in sinistru. Oamenii se foiesc, se duc la buda (care arata foarte naspa si pe care oricat am vrut eu sa o fotografiez, telefonul meu a refuzat), comanda cico, cocktailuri, vin, fumeaza. O sala cuprinsa de intuneric si din cand in cand mai scapara o bricheta: lumina.

Bleah.

O fata din ferentari mi-a dat un soi de leapsa. Am sa raspund, nu cu un top, ci cu o enumerare.


anais - ma mai loveste cu tendinte noi, vechi sau vintage.

apa de ploaie - e o picatura reusita


intr-o ureche - pentru faptul ca mi-a facut cunostinta cu numele katara. imi place cum suna - katara. multam.

monica jitariuc - ehe, aici vorbim de o "amicitie" batrana. blogul ei il stiu de trei ani de zile. si ma pune constant la curent cu tot ce apare nou in advertising, PR, Marketing, si povesti haioase.

anca lupes - are povesti interesante.

writer of fictions - fata e foarte cool, imi place rau

buy me with a coffee - in primul rand din cauza numelui - buy me with a coffee -. apoi pentru ca mi-a placut cum a trecut prin tragedia actiunii renuntatului la fumat. tot respectul.

antoaneta cojocaru - actrita de meserie, joaca in Hell si in Romeo si Julieta, si e dementiala, si imi place mult si de ea si si cum scrie.

ii stiu pe discoballs

discoballs nu sunt niste discuri rotunde si nici niste mingi disco.

discoballs inseamna Alexei - synth/sampler, Mizdan – bass guitar/synth, Christian - tobe/percutie. Ei abordeaza live laboratorul de "experimente" Discoballs, unul din putinele proiecte electro din Romania care folosesc in spectacol instrumente (tobe, bass, clape, etc).

il stiu pe unul dintre baieti, care e prietenul unei prietene.

i-am ascultat prima oara in Silver Church. sa stiti ca sunt buni.

tester 1

tester 2



daca vreti, poftiti joi, 19 februarie 2009, ora 22:00, in Club Fabrica.

rimelul si surubelnita

avem indicative de buda din brasov (la o sala de fitnes)

ca sa nu existe nici un soi de dubiu: la femei e cu pamatuf, rimel, pieptanator de sprancene. ce, Doamne iarta-ma, poate sa faca o femeie la buda!!!




iar pentru barbati s-au introdus niste surubelnite si chei (cred ca fac parte din categoria "cheia franceza", dar nu sunt sigura, nu bag mana in foc).



spre deosebire de alte dati, de data aceasta cunoastem si vinovatul: radu vitalaru

tot el a mai facut si astea:

Bunica s-a hotarat sa moara

Primele amitiri legate de Buni (mama lu’ tata) sunt legate de moartea ei.

Copilaria mea s-a desfasurat absolut normal. In timp ce parintii erau la serviciu, eu eram trezita, hranita, imbracata, spalata, plimbata si culcata de bunici. Ca orice copil normal, trebuia sa dorm la pranz. Buni dormea cu mine. Si imi spunea:

- Buni doarme cu tine. Daca tu te trezesti inaintea lui Buni si vezi ca Buni nu se mai trezeste si o zgaltai si ea doarme in continuare, sa nu te sperii. Te duci si il chemi pe Bu. Inseamna ca Buni a murit!

Si ma baga sub paturica langa ea.

Asta se intampla prin 1984 sau 1985.

Azi, Buni are 77 de ani si e mai sprintena decat mine.

E drept, i-am testat “nemurirea”. Se intampla intr-o vara torida, in anul 2004, chair de Sfanta Marie. Am izbit-o de parbriz. Ai mei erau in Germania, iar Buni intrase intr-o depresie crunta. Mor, mor, mor, mor, mai ceva decat cumatrul urs. Era atat de bolnava si pe duca baba, ca s-a internat.
Buni se interneaza in felul urmator: te trezesti intr-o dimineata cu ea la usa (sau batand in tevile de la calorifer) cu bagajele facute: “Ma internez ca sunt tare bolnava”. Gata. O mai vezi la spital.
Asa si atunci. Doua saptamani petrecute la spital. In fiecare zi starea ei se inrautatea, venele capilare aveau probleme, orbirea era la un colt de strada si o astepta pe ea, inima nu mai pulsa asa cum pulsa cand baba era fatuca de 15 ani si batea drumurile din Brasov, mainile tremurau ca varga, mai exact: “sa va pregatiti de inmormantare.” Lesne de inteles prin ce a trecut toata familia, mai putin Fratelo. Eu ma dadeam cu capul de pereti, ai mei isi faceau planuri de venit rapid in tara, macar sa o prinda inainte sa isi dea duhul. Vine ziua in care se externeaza. Si ma mananca pe mine sa vorbesc cu doctorita: “Stiti, bunica mea, grav bolnava… daca e ceva de spus…” Doctorita, o tipa tinerica, se uita chioras la mine: “E bine, stati linistita. Cu psihicul ce sta mai rau, i-am dat niste vitamine si antidepresive. Nu are nimic!” Sa ma ia cu lesin si mai multe nu. Urc baba in masina.
Acum incep ghinioanele.
Se urca in dreapta, ea care de obicei sta in spate. Nu isi pune nici centura, “ma sufoca, nu pot sa respir”. Plecam de la spital. Ma gandeam doar la cat i-am chinuit pe ai mei. Si incep sa ii explic ca nu a facut bine ce a facut. Ea, ardeleanca adevarata, cu gura pe mine, ca ea e bolnava si nu o crede nimeni, nici macar doctorita. Semafor verde, viraj dreapta, ala din fata mea franeaza brusc la trecerea de pietoni, eu intru in curul lui, bunica intra cu capul in parbriz.

Si acum…

Ma dezmeticesc si ma uit in dreapta… Na, ca am omorat-o pe baba!!!!!

Buni lesinata pe scaun cu un firicel de sange pe fata.

Am dus-o rapid la Urgenta la Floreasca, i-am facut toate analizele posibile. Nu a avut nimic.

Nu a avut nimic. Nici macar nasul spart, doar s-a julit, JULIT, in varful nasului cu un ciob de parbriz. A mai primit cadou niste calmante.

Vi-se pare amuzant? N-am terminat.

Un an mai tarziu. 2005

Buni imi da sa-i iau de la farmacie o reteta compensata. Ma duc la vreo cinci farmacii in Bucuresti si nici una nu a vrut sa imi elibereze reteta, fara sa primesc explicatii de ce nu imi dau pastilele lui Buni. Ii spun lu’ Buni. A treia zi, dis de dimineata, vine la mine si imi spune sa ma duc la ea. Imi iau papucii si ma duc la ea. Baba statea cocotata pe un scaun cu spatar inalt, cu spatele drept si mainile frumos si elegant asezate in poala.
“Tu vrei sa ma omori!”

O vecina i-a luat reteta de la farmacia din coltul strazii, de la noi, din Voluntari. Pentru ca noi avem domiciliul in judetul Ilfov, iar retetele compensate nu se elibereaza decat in judetul in care stai, iar Bucurestiul face parte din judetul Bucuresti.



Sa va explic: o iubesc pe Buni, dar Buni e ipohondra.


IPOHONDRÍE, ipohondrii, s.f. Stare psihică morbidă, caracterizată prin nelinişte continuă, teamă şi preocupare obsesivă de starea sănătăţii proprii; idee fixă a cuiva care crede că suferă de o boală pe care în realitate nu o are. [Var.: ipocondríe s.f.] – Din fr. hypocondrie.

Vrei sa ma hartuiesti?

Daca vrei sa fii un tip care merita sa hartuiasca o femeie, invata si tu cateva lucruri importante. Nu poti sa te apuci sa hartuiesti o femeie asa ranga, ca te-ai trezit tu de dimineata cu chef de hartuit pe cineva. Esti un mega trist frustrat si tot ce o sa primesti o sa fie o factura la telefon cat tot salariul tau.

Sa zicem ca inteleg, nu ai avut pe ce site porno sa intri pentru ca nu iti mai permiti cei 2 euro/luna, revistele nu te-au satisfacut, iar sunatul la hotline e prea umed si lipicios.

Femeile pe care le ai live langa tine fac parte din doua categorii: cele care sunt mult prea smechere pentru tine si esti constient ca nu ai nici o sansa, si alea care arata naspa (din pdv-ul tau) si tu nu te poti injosi.

Prin urmare, ca sa mai elimini din frustrari dai niste telefoane. Sper ca nu la noroc, ca esti mai idiot decat credeam.

Si ce faci: suni si asculti in telefon. Si se mai aude si televizorul in receptor.

Nu tu o voce ciudata, nu tu o piesa de pe CD-ul cu evergreenuri. Nu tu un post de radio, ceva siropos sau porcos, nuuu, la tine televizorul. Macar de era un talkshow ceva.

Acum o saptamana s-a trezit unu' sa se manifeste.

Ma suna un numar ascuns. Raspund mereu la genul asta de numere ptr ca ma astept sa fie nu stiu ce domn/doamna de la o anumita banca pe care uit mereu sa o platesc. Si ei isi fac datoria, in fiecare luna ma suna. De data asta liniste, intreb de doua ori “cine e”, a treia oara tip, vad ca nu obtin nici o reactie inchid. Revine. Raspund. Nimic. Doar un zgomot pe fundal, care parea ca vine de la un televizor. Inchid. Suna din nou. Ii inchid. Si ne-am jucat asa timp de vreo jumatate de ora. Mega insistent.
Intre timp ma vad cu Sunshine, care vrea sa se bage cu el in seama. Culmea, cu ea vorbeste. Ca e unu’ marius si ca are de discutat cu mine.
- Alo da.
- Ce faci?
- N-ai tu treaba ce fac eu, cine esti si ce vrei?
- De unde esti?
- Ori esti idiot, ori esti idiot. Tu ai sunat, ce vrei?
- Pai, zi-mi de unde esti?
- Hai, ca n-am timp de pierdut cu idioti.
Si inchid.

Baiatul nu a inteles ca nu pierd vremea ranga cu idiotii si a continuat sa ma sune. Initial am continuat sa ii inchid.
Dar…
Daca vrei sa ma hartuiesti pe telefonul mobil inseamna ca ai bani de aruncat pe fundul meu. E bine de stiut. In cazul in care nu ai remarcat: sunt femeie si ador sa cheltui bani.

Asa ca de fiecare data cand ma suna ii raspundeam, fara sa am nici cea mai mica curiozitate de a asculta in receptor, si lasam telefonul deschis pana se plictisea el si inchidea. In total m-a sunat de 20 de ori in prima zi, de 15 ori a doua zi, tot de 15 ori a doua zi si de vreo 3 ori a patra zi.

Baiatul a avut ceva bani, dar nu destui. Ca nu a mai revenit.

Parerea mea e sa te lasi de meseria asta. Nu esti potrivit. Mai bine devii un libidinos cinstit.

schimbare

mihai s-a jucat:





mihai face d'astea:







adica poze si mai nou si filmulete.

Fabrica - totul la vedere

Stii cum e cand te duci in padure sa iti pudrezi nasul?

Te uiti de cinci mii de ori si in stanga si in dreapta. Chair daca nu sunt oameni, faci un pipi chinuit. Esti pe repede inainte. Iti amintesti clar de perioada cand invatai sa folosesti olita si mami iti spunea “fa pipi ca vine trenul” (pe mine asa m-au pacalit). Eh, in padure e ceva de genul: “fa pipi ca a venit trenul”.

In Fabrica… e o poveste la vedere. Vrei, nu vrei, esti exhibitionist. E misto.



Faza naspa nu e ca te vede cineva cum faci pipi, din picioare sau cu curu pe buda sau cocotat pe scaun (aici cu cocotatul mare atentie, daca vine femeia de serviciu ai belit-o, partea mai nasoala e ca e posibil ca "tronul" sa se sparga, si sa vezi atunci sange tasnind).

Deci, nu asta e partea… deranjanta.

Nu, nu e deranjant nici daca te vede cineva cum hranesti bobocii. Sa fim seriosi, orice om cu capul pe umeri si relativ normal a hranit cel putin odata in viata bobocii.




Problema vine de la telefon.

Le avem pe mult iubitele pisi, bombonicile, care trebuie sa mearga la buda si sa se inchida in veceu si sa vorbeasca la telefon. Sau trebuie sa dea neaparat, acum, niste sms-uri. Ideea de baza e ca: NU TREBUIE SA LE VADA NIMENI.




De rest, buda din Fabrica e ca la fabrica: toata lumea sa cunoasca pe toata lumea, cat mai bine, eventual.

Sa incepem cu partea fizica!

foto (cu toate ca nu are nici o legatura cu fotografia, in afara de faptul ca avea telefon cu camera) - Radu Vitalaru

In gradina lui Ion – non-stop

Nu e o gluma proasta. E primul lucru pe care l-am vazut cand am intrat in Moldova.

Sunt la Iasi si continui sa fiu stupida.

Ascultand in stanga si in dreapta, m-am luat dupa oameni care imi vor binele si am plecat cu trenul la Iasi.

Greseala vietii mele.

Am aceeasi inaltime de acum un an, un metru si cincizeci si sapte de centimetri. Am stat cu genunchii in gura sapte ore. Sapte ore mi-am Muscat genunchii asa cum nu o sa imi musc niciodata pumnii. IC – (inter-city) e de fapt un adevarat mecanism de tortura. Nu ai spatiu nici cat sa respiri alt aer decat cel expriat de moldoveanca din fata ta. O gramada de oameni inghesuiti pe centimetri patrati, care doresc sa ajunga in 6 ore la Iasi. De ajuns ajungi in sapte ore si ceva, dar asta e mai putin important.

O mare parte din drum am stat cu ochii inchisi, ametita in visele mele de glorie. Cand nu am mai rezistat nici acolo si am deschis ochii m-a lovit: o gara mica si pricajita. Cu ziduri nu foarte drepte, scorojite si partial vopsite in alb. Era un stalp care rezema un om in uniforma albastra, care om tinea o galeata verde si fuma trist. Langa gara, era o dugheana. Duhnea de la distanta. Geamurile erau sparte si pline de mizerie. Usa era din lemn putrezit bine imbibat de o ninsoare pricajita. Era genul acela de cladire parasita dupa razboi. “in gradina lui ion nonstop”.

Dupa doua ore am ajuns in Iasi. Orasul e misto, oamenii mi-au placut.

Am mancat extrem de bine la doua restaurante, pe care va rog sa nu le ocoliti – sapte coline si oscar. Mancarea este dementiala. Primul e scump, si la propriu si la figurat. Dar stiu sa serveasca un vin. Al doilea e ceva mai ieftin, dar mancarea e dementiala, iar meniul trebuie vazut. Adica trebuie sa il vedeti, are niste desene senzationale si arata ca o carte din biblioteca unui traficant de antichitati.

Cireasa de pe tort a fost clubul Office.

Ii stiti pe “ceafa lata”? Dubiosii aia de ii vezi prin localuri ciudate, care cantaresc cat o morsa fara colti. Acei oameni rasi in cap permanent, cu lanturi bune de legat un caine turbat, ce stapanesc carne vie si au armament invidiat de politia romana.

Aici am vazut cele mai late cefe late. Talia mea de 64 de cm e mica.

Monstri care nu foloseau intrarea din fata a clubului. Monstri care patrund numai pe iesirea din spate. Monstri care stau la separeul VIP inconjurati de moldovence frumoase.

Pana saptamana trecuta erau patru cluburi in Iasi. Unul s-a inchis dupa ce s-au macelarit vreo 5 tigani. S-au impuscat. Au ramas trei cluburi. Unul de e asa si asa, vizitat mai mult sau mai putin de oameni. Unul situat in capusul Tudor, pentru care nimeni nu iti garanteaza nimic. Si Office. Fita maxima. Ai posibilitatea de a vedea atat specimenele de mai sus, cat si oamenii de vaza ai orasului, cat si cele mai misto curve, cat si rusnaci adevarati, dar si studenti obositi, dar si cocalari, si, de ce nu, si oameni iesiti de la birou. 50 de ron intrarea, dar primesti un cico. La 3 dimineata e coada la intrarea in club. Iar bodyguarzii trag la sorti care dintre ei o sa faca “curatenie” la 6.